Controale de la Inspectoratul Școlar la școlile sanitare
Conducerea Inspectoratului Școlar Prahova a decis să demareze o serie de controale tematice la cele 10 școli postliceale sanitare din județ. Măsura a fost luată în urma apariției în spațiul public a unor acuzații ale medicilor la adresa slabei pregătiri a absolventelor de școli sanitare, precum și a plângerilor formulate de conducerea unităților de învățământ la adresa cadrelor din spital. Mai precis, este vorba despre refuzul medicilor și asistentelor din spitale de a participa activ la instruirea elevilor școlilor postliceale sanitare.
În perioada următoare se vor face demersuri pentru constituirea unor echipe mixte, formate din reprezentanți ai școlilor sanitare și ai Ministerului Sănătății, susține Liliana Țenescu, inspectorul școlar general adjunct. Aceste echipe vor face controale inopinate la orele de instruire practică din spitale, pentru a constata câtă substanță au aceste stagii dedicate cultivării unor abilități și competențe ale viitoarelor asistente medicale.



