Întâlnire reprogramată
Astăzi, FC Petrolul trebuia să convoace Adunarea Membrilor Asociaţilor Susţinători pentru alegerea unui alt președinte după ce Cristi Vlad și-a dat demisia. Însă ca urmare a solicitării făcute de către membrii reprezentanţilor suporterilor – Peluza I Ilie Oană şi USP – din cadrul Asociaţilor Susţinători, întâlnirea convocată pentru azi a fost reprogramată săptămâna viitoare. Cel mai probabil funcția de președinte executiv va fi preluată, până la finele acestui sezon, de vicepreședintele Octavian Grigore sau de avocatul clubului, Dragoș Ferariu. Mutarea convocării pentru săptămâna viitoare are la bază reacția comunității petroliste. Din cauza orei și a locului de desfășurare, ora 14.00, București, fanii de la toate facțiunile importante au reacționat critic printr-un comunicat postat pe internet. Cum conducerea a recepționat mesajul suporterilor, ședința va avea loc în perioada 13-17 mai. Până atunci Petrolul va avea un nou meci în campionat și îl va aborda de pe locul patru în clasament. Asta pentru că Sportul Snagov a pierdut, acasă, cu Chindia Târgoviște. Sâmbăta, trupa lui Mulțescu va juca, pe teren propriu, cu Dacia Unirea Brăila, echipă matematic retrogradată. Pentru acest joc tichetele de intrare sunt disponibile la comercializare la casa de bilete de la stadion inclusiv până sâmbăta, în ziua partidei.



