Actualitate

S-au antrenat într-un circuit organizat

O parte dintre tricolorii convocați pentru partidele cu Norvegia și Malta au început deja pregătirea la Mogoșoaia, după câteva zile de pauză. Celor 10 jucători care au susținut luni și marți câte un antrenament li s-au alăturat miercuri Nicușor Bancu și George Pușcaș. Pe lîngă cei doi sub comanda lui Cosmin Contra și a staff-ului său a fost și unul din oficialii Federației, Lucian Sănmărtean. Tricolorii au lucrat fizic în cadrul unui circuit organizat de preparatorul fizic Javi Reyes, iar apoi au participat la mai multe exerciții de posesie. S-au pregătit cu mingea, au tras de corzi, s-au folosit de barele porților, dar au avut și procedee cu mingile medicinale. Spre bucuria lor jucătorii naționalei s-au pregătit și cu mingea avănd de executat diferite teme pe spații scurte și în regim de viteză. Fotbaliștii lui Contra s-au pregătit pe unul din terenurile Centrului Național de Fotbal Mogoșoaia, pe o vreme deosebit de caldă. Reunirea oficială este programată luni, 1 iunie, atunci când, de la ora 18:00, va avea loc o ședință de pregătire deschisă în totalitate suporterilor. Pe 7 iunie, la Oslo, România întâlnește Norvegia, iar pe 10 iunie va juca împotriva Maltei, în deplasare. Ambele partide contează pentru preliminariile EURO 2020, turneu final la care Bucureștiul va găzdui patru partide.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co