Parcările de la bloc, rezervate aproape integral persoanelor cu handicap
Societatea de Gospodărire Urbană Ploiești va trebui să amenajeze circa 200 de locuri noi de parcare la blocuri pentru persoanele cu dizabilități. Potrivit unui proiect de hotărâre de consiliu local, această activitate va fi preluată de SGU, care va semnaliza locurile rezervate atât pe asfalt, cât și prin panouri.
În fapt, în prezent nu se știe cu exactitate câte locuri de parcare condominiale au fost rezervate persoanelor cu dizabilități, baza de date a acestora mutându-se de la SGU, la ASSC, de unde a ajuns apoi la Mica Industrie. Singurul lucru cunoscut este existența a 1200 de permise gratuite pentru parcare date deja persoanelor cu dizabilități. Referitor la locurile de parcare deja amenajate pentru persoanele cu handicap, există un număr important dintre acestea care și-au pierdut valabilitatea, având în vedere că multe dintre încadrările în gradul de handicp se fac pe perioade limitate, de șase luni sau un an. În absența unei baze de date și a unei instituții care să aibă obligația de a verifica aceste lucruri, panourile cu rezervare rămân la locul lor, ajungându-se în situațiile absurde în care aproape toate locurile de parcare de la unele blocuri să fie ocupate de persoane cu dizabilități.



