A pivotat spre box!
Un puști de 20 ani a practicat ani de zile baschetul iar acum vrea să-și construiască o carieră în box! Gabriel Petrescu a preluat “microbul” de la fratele său și învață nobila artă la sala unde s-au consacrat Leonard Doroftei și Adrian Diaconu. Gabi impresionează prin statura sa el având o înălțime de peste doi metri și cântărește 145 de kilograme! Se pregătește cu Titi Tudor și Adi Pârlogea iar la antrenamente îi folosește pe cei mici pe post de gantere. Însă la forța lui copii, dar și cauciucurile, sunt simple brățări pentru el. Maestrul emerit îl compară cu Gogea Mitu, cel mai înalt pugilist român dar și din lume. Antrenorul său i-a povestit ,,Micuțului” de legendarul Mitu și cu multă muncă vrea să devină un mit la categoria supergrea. Uriașul a avut parte de o primă verificare la Pitești acolo unde antrenorii CSM-ului au vrut să-l vadă cum boxează în fața unui adversar mai experimentat. Prima lui gală oficială va fi, luna viitoare, la Târgu-Mureș atunci când se va desfășura Campionatul Național de seniori.



