Actualitate

O lucrare a Primăriei ce pare că se va termina la…. Sfântul Așteaptă!

Banala consolidare a unui mal, în dreptul blocurilor R1 și R2 de pe strada Andrei Mureșanu, din Ploiești, începută în august, anul trecut, s-a transformat pentru locatarii imobilelor respective într-un coșmar. Deși lucrarea trebuia să fie gata în 45 de zile, a trecut peste un an și nu s-a finalizat nici acum. Firma contractată de către Primărie a muncit cât a muncit, după care, a abandonat șantierul și dusă a fost. În urma sa, locul arată ca după bombardament. Proiectul prevedea și realizarea de trotuare noi. De făcut, s-a făcut însă numai decopertarea celor vechi. Locatarii sunt revoltați și spun că s-a intervenit acolo unde nu era necesar. Conducerea Primăriei vine cu explicații. Vestea bună este că municipalitatea nu mai are și alte lucrări în derulare cu această societate. Vestea rea este că nu se știe cât timp va mai dura până la finalizarea proiectului. În plus, situațiile de acest gen în care firmele care câștigă licitațiile organizate de către Primărie și apoi nu respectă termenele de execuție sunt frecvente, ne-a precizat primarul.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co