Unitatea de Primiri Urgențe va intra în modernizare
La Spitalul Județean de Urgență Ploiești au fost finalizate recent lucrările de reabilitare a căilor de acces, aleilor pietonale și a parcării.
Iar în curând, aici vor începe lucrările de modernizarea a Unității de Primiri Urgențe.
Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă că, deja a fost semnat contractul de execuție și a fost obținută și autorizația de construire de la Primăria municipiului.
Administrația județeană mai are în plan modernizarea Ambulatoriului, care se află deocamdată în faza de precontractare.
În proiect este și construirea unei clădiri noi, cu șase etaje, unde vor fi aduse secțiile exterioare de la Boldescu și de pe Buna Vestire ale acestei unități spitalicești.
Lucrările, în acest caz, vor începe cel târziu în luna iulie.
Amenajarea unei parcări este un alt obiectiv care face parte din programul de îmbunătățire a infrastructurii Spitalului Județean de Urgență.
Parcarea urmează să se realizeze pe un teren de cca. 4000 de metri pătrați, situat în imediata apropiere a unității.



