Luptătorul-minune și-a mai adăugat un titlu în palmares!
La doar 11 ani, Edwin Petrea a devenit campion al României la al șaselea sport pe care îl practică! El a cucerit titlul național la lupte, în cadrul Campionatului Național dedicat juniorilor mici, fete și băieți, care s-a desfășurat, recent, la Medgidia. Este o premieră pentru micuțul sportiv de la CS Petrolul având în vedere că a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere chiar de la prima sa participare. El a fost ajutat să ajungă cel mai bun, în competiția de la malul mării, de antrenorii Ghiocel Petrea și Dumitru Vasilescu. Primul este chiar tatăl său cu care se pregătește și la celelalte sporturi. Edwin mai practică boxul, artele marțiale mixte, kickboxul, sambo și jiu-jitsu. La toate acestea are performanțe deosebite. Este campion european la MMA, campion mondial la jiu-jitsu, are numeroase centuri europene, dar și destule trofee naționale la celelalte discipline sportive. La box și MMA este neînvins și speră ca această invincibilitate să continue cât mai mult și la lupte libere. Datorită performanțelor din kick-box, el a devenit component al lotului național al României. Luptătorul va reprezenta țara, pentru prima oară, în luna martie a anului viitor, în promoția XFC, contra Italiei. Pînă atunci mai are de dat bătălii în România, iar următoarea competiție va fi la finalul acestei săptămâni, la Severin.



