Numele mari dau goluri pe măsură!
“Reţineţi numele şi execuţia!”, “Foarfecă senzaţională în Liga 2 din România!” sau “Gol fantastic în Liga 2 din România!”. Sunt doar câteva din titlurile presei din toată lumea și sunt dedicate ploieșteanului Romario Moise. Mijlocașul celor de la UTA Arad a atras atenția jurnaliștilor străini datorită golului magnific reușit în partida cu CSM Reșița. Fotbalistul a marcat din ,,foarfecă”, chiar de la limita careului mare, iar portarul Zimmerman nu a putut decât să admire lovitura fabuloasă. Vedeta celor de la UTA a spus că a mai încercat şi la antrenamente asemenea execuţii:” Am văzut mingea în aer şi cum eram destul de aproape de poartă am zis să încerc! Dacă nu încerci, nu reuşeşti. Într-adevăr, când marchezi ieşi mereu în evidenţă, eşti lăudat” – a declarat eroul meciului. Jucătorul de 24 de ani și-a anunțat mondo-golul cu o reușită frumoasă, din lovitură liberă, atunci când arădenii au făcut 2-0. Reșițenii au reușit să egaleze, dar nu au mai putut face nimic în prelungirile jocului atunci când Romario a făcut cinste numelui pe care îl poartă. Fotbalistul aparține de clubul Astra care sezonul trecut a beneficiat de un duet cu nume celebre Romario-Bebeto. Cel din urmă a plecat în timp ce Romario a fost trimis de fostul antrenor al Astrei, Dan Alexa, să joace mai mult la altă echipă în condițiile în care fusese om de bază al fostei campioane.



