Actualitate

Ritm infernal pentru handbaliștii CSM-ului

În următoarele două săptămâni, handbaliștii de la CSM Ploiești au un ritm de joc infernal. Au de disputat opt partide în două săptamâni. Trupa antrenată de Silviu Stănescu, cel care este și arbitru de Liga Națională, a luat astăzi startul perioadei supraîncărcate. Formația ploieșteană a jucat, pe teren propriu, la nivelul juniorilor unu, contra celor de la Râmnicu-Vâlcea. Mâine, aceiași handbaliști, vor evolua, tot la Sala Olimpia, contra Alexandriei, într-o partidă care contează pentru Divizia A. După două zile de pauză, Patrick Albu și colegii săi se vor deplasa la Caracal pentru a juca împotriva echipei din localitate, într-un meci ce va conta pentru runda a 7-a a campionatului de juniori. După meci, handbaliștii Ploieștiului revine imediat acasă deoarece a doua zi după-amiază vor avea joc, în șaisprezecimile de finală ale Cupei României, cu CSM Făgăraș. Același ritm va continua și săptămâna viitoare atunci când băieții lui Stănescu vor avea un meci la două zile. Situația este cauzată de faptul că CSM-ul evoluează, pentru al doilea sezon consecutiv, atât la nivelul juniorilor cât și în eșalonul secund al handbalului românesc. La J1, handbaliștii municipali ocupă locul trei în timp ce la Divizia A situația este diametral opusă, sunt pe ultimul loc, fără nici un punct.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co