2000 de elevi din Prahova nu au situația școlară încheiată nici măcar pe semestrul I
În timp ce Ministerul Educației dă asigurări că și în scenariile cele mai sumbre, anul școlar 2019-2020 se va încheia, situația din realitate nu arată deloc bine.
Monica Anisie, ministrul Educației, a spus clar că este exclusă posibilitatea ca anul școlar să fie înghețat, însă, în Prahova, aproape 2000 de elevi nu au situația școlară încheiată nici măcar pe semestrul I!
Pentru acești elevi nu există, momentan, o reglementare clară.
Ministerul Educației a dispus un set de măsuri astfel încât anul școlar să nu se repete. Una dintre ele este ca situația școlară a elevilor să se încheie cu minimum două note, cărora li se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul.
Scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor în învățământul preuniversitar și universitar în decursul lunii iunie, cu mențiunea că, în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus, aceste măsuri pot suferi modificări.
Pe lista de măsuri figurează că probele scrise ale Evaluării Naționale și ale examenului național de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie, iar programele de examen pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat nu vor cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea.
Evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, olimpiadele și concursurile școlare, precum și simulările pentru examenele naționale au fost anulate. La fel și sesiunea specială a examenului național de Bacalaureat pentru olimpici.



