Actualitate

A debutat “SFINXUL DE AUR”

Cea de-a 3-a ediție a Festivalului Național de Muzică Pop pentru Copii și Adolescenți “Sfinxul de Aur” a debutat joi în stațiunea Bușteni. La ediția din acest an s-au înscris peste 150 de participanți din România, Italia, Republica Moldova, Albania și Belarus, un număr record de voci care doresc să se afirme în domeniul muzical. Din acest motiv, juriul, condus de compozitorul Andrei Kerestely, are o misiune greu de îndeplinit.

Concurenții se întrec pe 6 categorii de vârste, cuprinse între 4 și 18 ani. Sala de spectacole a Centrului Cultural “Aurel Stroe” a fost arhiplină în prima zi a festivalului, tinerele speranțe fiind încurajate de părinți, rude, prieteni sau simpli spectatori. Una dintre cele mai așteptate secțiuni a fost “In memoriam” în cadrul căreia concurenții au avut de interpretat hituri ale unor muzicieni români sau străini.

Atmosfera a fost întreținută de prezentatorii Cristina Herea și Ovidiu Cuncea, iar în sală s-a aflat și un număr mare de producători muzicali din România și Italia care au urmărit cu atenție fiecare concurent în speranța că vor descoperi noi talente. Cea de-a 3-a ediție a festivalului “Sfinxul de Aur” va lua sfârșit sâmbătă, începând cu orele 18.30, gala laureaților fiind presărată cu recitaluri ale unor interpreți cunoscuți de muzică ușoară cum ar fi Adrian Romcescu, Carmen Rădulescu, Florin Apostol sau Rocco Palazzo.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co