Accident rutier, cu victime, la Lipăneşti
Un accident a avut loc în această dimineaţă, pe DN1A, în localitatea Lipănești. Două autoturisme au intrat în coliziune iar, în urma producerii accidentului, doi bărbați au ajuns la spital.
Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați despre producerea accidentului rutier, iar din primele cercetări la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 36 de ani, care conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de către un tânăr de 19 ani.
Din impact autoturismul condus de bărbatul de 36 de ani a fost proiectat într-un indicator rutier și ulterior s-a răsturnat pe plafon, în afara părții carosabile.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 36 de ani și a unui alt bărbat de 53 de ani, pasager în același autoturism.
Aceștia au fost fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorii auto a fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în ambele cazuri.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.