Ai lui Ghenosu, luaţi pe sus
Clanul Ghenosu a mai primit astăzi o lovitură. Liderul reţelei din libertate a fost prins de procurorii DIICOT chiar când vroia să părăsească ţara. Vărul primar al lui Ghenosu ce nu fusese de găsit nici la percheziţiile domiciliare a fost capturat în vama Nădlac, după ce primise semnale din partea membrilor grupării că este căutat de anchetatori. Eugen Neacşu de 27 de ani, se ocupa de coordonarea clanului în lipsa lui Ghenosu. Anchetatorii cred că el a fugit cu puţin timp înainte de percheziţii. Acum a fost reţinut şi adus cu escortă pentru audieri, la Ploieşti. După audieri care au durat până târziu în noapte, 8 dintre persoanele aduse au fost reţinute pe bază de ordonanţă pe 24 de ore, inclusiv Ghenosu. Ceilalti 7 sunt sublocotenenţii celor doi veri interlopi, fiecare cu un rol bine determinat în grupare. Cei şapte bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 si 34 de ani vor fi prezentaţi în această seară la Tribunalul Prahova, cu propunere de arestare preventivă. Mama lui Ghenosu, a fost audiată şi ea de procurori, dar va fi cercetată în libertate. La fel vor fi anchetate şi prostituatele de lux din Irlanda. Pentru constituire în grupare de crima organizată, şantaj, spălare de bani şi proxenetism, clanul şi liderii sai, Ghenosu si vărul său, riscă între 3 şi 10 ani de închisoare.