Bărbat, spulberat de o mașină pe o trecere de pietoni
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, au fost sesizați duminică în legatură faptul că în localitatea Blejoi, pe Drumul Național 1 A, s-a produs un accident rutier.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 1 A, a acroșat un alt bărbat de 51 de ani, care, în calitate de pieton se afla în traversarea părții carosabile.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.