Turism

Black Sea Defense & Aerospace 2016

Complexul expoziţional ROMAERO din Bucureşti găzduieşti în perioada 18–20 mai cea de-a şasea ediţie a „Expoziţiei internaţionale dedicate industriei aeronautice, apărării, securităţii naţionale şi securităţii private – BSDA 2016”. Au loc zboruri demonstrative la care participă avioane de luptă ale Forțelor Aeriene Române, precum MiG-21 Lancer, dar și elicoptere Puma. Sunt prezenți peste 250 de expozanţi din 25 de ţări din America, Europa și Asia și multe delegaţii militare. Profesioniștii dar și vizitatorii civili pot vedea cum arată și cum funcționează aparatura de bord a celor mai performante aparate de zbor, în simulatoarele amenajate la standuri.

Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare şi Academia Tehnică Militară, structuri aflate în subordinea şi coordonarea Departamentului pentru armamente, din cadrul MApN, prezintă demonstratoare tehnologice, prototipuri şi ultimele soluţii în cercetarea ştiinţifică militară.

Serviciul Român de Informații vine cu un stand interactiv, în care vizitatorii pot vedea cum lucrează 4 dintre cele mai importante structuri ale sale. Și tot aici, au loc simulări ale unor misiuni speciale de luptă și blocaj anti-tero, la care pot participa și simplii curioși, fascinați de domeniu. Expoziția Black Sea Defense & Aerospace 2016 este deschisă publicului, la Romaero, până pe 20 mai, ora 17:00.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co