Actualitate

”Bufnițele” își cunosc adversarele

”Bufnițele” de la Activ Prahova Ploiești și-au aflat adversarele din Turneul Final al Diviziei A la handbal feminin. Handbalistele Activului vor înfrunta Crișul Chișineu Criș, în meciul de deschidere al turneului de promovarea în Liga Florilor. Duelul a fost stabilit în urma ședinței Consiliului de Administrație al Federației Române de Handbal din această săptămână. Forul bucureștean a decis ca lupta pentru accederea în prima ligă să se facă direct cu turneul decisiv. Gruparea prahoveană ocupă locul doi în seria C, iar formația arădeană este liderul Seriei D. Înfruntarea va avea loc pe 19 iunie într-o locație care va fi anunțată ulterior. Principalul Activului, Florin Ciupitu, speră ca situația să rămână stabilită chiar dacă pe 18 mai va mai avea loc o ședință la nivelul Federației. Ciupitu susține că această variantă, de disputare a locurilor pentru prima ligă, este avantajoasă pentru echipa sa. Conform antrenorului, de astăzi, timp de două săptămâni, handbalistele intră în izolare după care vor fi chemate la Ploiești pentru a intra în programul de pregătire gradual, așa cum a fost anunțat de Ministerul Tineretului și Sportului. Celelalte dueluri decisive vor fi CSM Galați-Știința București, Dacia Mioveni-CSM Târgu-Mureș și Neptun Constanța împotriva celor de la Piatra-Neamț. A doua zi se vor desfășura semifinalele, iar a treia zi finalele. Barajul de promovare va avea loc în perioada 26-28 iunie.

 

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co