Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

”Bufniţele” se ajută cu naţionala de tineret

”Bufniţele” de la Activ Prahova Ploieşti şi naţionala de tineret a României se ajută în perspectiva obiectivelor pe care le au. Handbalistele de la Activ vor să promoveze în Liga Națională în timp ce tricolorele, antrenate de ploieșteanul Dragoș Dobrescu, se pregătesc pentru Campionatul Mondial. Cele două echipe dispută o dublă amicală în această săptămână. Prima confruntare s-a desfășurat la Sala Olimpia, iar echipa gazdă s-a impus chiar dacă scorul nu a fost afișat pe durata partidei. Antrenorul Activ-ului, Florin Ciupitu, a rulat tot lotul și în timpul testului le-a cerut jucătoarelor să exerseze anumite scheme, dar și să joace cât mai rapid. De partea cealaltă, Dobrescu a avut câteva debutante în lot, dar și unele absențe importante având în vedere că trei handbaliste sunt în cantonament la naţionala de senioare. A fost o întâlnire inedită pentru handbalista Roxana Beşleagă. Centrul echipei Activ a fost convocată la lot şi a jucat împotriva colegelor de la echipa de club. Roxana trage tare să devină o jucătoare de bază a naționalei de tineret și să prindă Mondialul care se va disputa, la vară, în România. ”Bufniţele” și tineretul României se vor revedea, mâine, cu prilejul unui nou meci de pregătire. Tot în ,,Olimpia” acolo unde handbalistele Activului vor juca şi în campionat, pe 22 februarie, cu CSU Târgovişte.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co