Actualitate

Bulgarii au ales Valea Prahovei

Incredibil, dar adevărat! Sute de turişti străini au ales să petreacă sărbătorile pascale pe Valea Prahovei. Deşi o zi în staţiunile montane costă cât un sejur în Bulgaria, vecinii noştrii de peste Dunăre, grecii şi polonezii au preferat să sărbătorească Învierea la munte. Ei au fost atraşi de pachetele care au avut incluse minim trei nopţi de cazare, micul dejun, accesul gratuit la piscine şi la internet. Petrecăreţii din Bulgaria, Grecia şi Polonia au fost întâmpinaţi de români cu ouă roşii, pască şi produse tradiţionale specifice acestei sărbători, lucru tot mai rar întâlnit în ţările de origine, unde aceste obiceiuri încep să fie de domeniul trecutului. Turiştii străini care au petrecut Sărbătorile Pascale în staţiunile montane au rămas impresionaţi de ospitalitatea hotelierilor. Ei spun că sunt atraşi de Valea Prahovei, datorită frumuseţii zonei. Chiar dacă preţurile sunt mai piperate decât în ţara de origine, o mini vacanţă la poalele Bucegilor este bine venită cel puţin o dată pe an. Patronii unităţilor de cazare care au lansat oferte la agenţiile din Bulgaria, Polonia şi Grecia spun că au avut un succes neaşteptat, ţinând cond că în sezonul de iarnă camerele au stat mai mult goale decât pline.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co