Casa Verde Fotovoltaice 2024, finanțare de la stat de 30.000 de lei

Peste 60.000 de familii din România vor putea beneficia în 2024 de finanțările alocate de Ministerul Mediului, pentru achiziția și montarea de panouri fotovoltaice. Programul gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va avea anul acesta un bugetul record, de două miliarde lei. O alta noutate o constituie suma alocată pentru fiecare solicitant, care va crește în acest an.
Acest lucru ar duce la o independenţă energetică pentru locuinţa respectivă, dar şi la facturi mai mici pentru românii beneficiari ai programului.
Laurenţiu Adrian Neculaescu, preşedintele AFM, a menţionat, că vor fi necesare aceeași documente minimale pentru românii care vor fi să se înscrie în Programul Casa Verde – Fotovoltaice.
Înscrierile pentru persoanele fizice, vor începe la data de 27 septembrie şi se vor încheia pe 8 octombrie, urmând ca o zi mai târziu, pe 9 octombrie, să fie rândul bisericilor. Diferența față de anul trecut este că fiecare regiune va avea la dispoziție o singură zi, și asta pentru că la sesiunea trecută bugetul s-a epuizat în numai câteva minute.