De la violenţă la sportivitate

Consumaţi-vă energia pe terenurile de sport sau în săli specializate, iar nu în şcoală bătându-vă colegii! Acesta a fost mesajul pe care campionul ploieştenilor Leonard Doroftei, poliţişti şi antrenori de arte marţiale l-au transmis elevilor din şcoala ploieşteană Nicolae Simache în cadrul proiectului lansat aici “De la violenţă la sportivitate”. Unitatea şcolară s-a confruntat cu două cazuri de violenţă unde victime au fost elevii şi astfel de activităţi s-au tot derulat. Sportul schimbă comportamentul copiilor şi-i aduce pe drumul bun. În plus, îi ţine ocupaţi şi nu se mai pot gândi la răutăţi. Copiii antrenaţi de Mădălin Tănase la Băicoi au făcut demonstraţii în faţa gazdelor, iar mezinul clubului, un băieţel de 7 ani chiar s-a luptat cu Doroftei. Elevii şcolii au demonstrat că ştiu să-şi canalizeze energia specifică vârtei şi în altă direcţie decât violenţa. Proiectul a fost iniţiat de secţia 6 poliţie din Ploieşti în parteneriat cu şcoala Nicoale Simache, organizaţia Salvaţi copiii Bucureşti şi un sponsor local.httpv://www.youtube.com/watch?v=7D5FF–BwMc&feature=channel_video_title