Actualitate

Elena Udrea prezenta la Busteni

Astăzi, la Buşteni, Elena Udrea, Ministrul Turismului, a fost prezentă la seminarul „Turismul între urgenţă şi dezvoltare durabilă”. Evenimentul s-a desfăşurat la Casa de Cultură şi a adunat zeci de persoane implicate în activităţile de turism. În cadrul discuţiilor au fost prezentate aspecte legate de dezvoltarea domeniului schiabil, s-a vorbit despre fondurile structurale, dar şi despre susţinerea turismului montan. Elena Udrea a ascultat cu atenţie problemele prezentate în cadrul seminarului şi a declarat că va face totate demersurile necesare pentru dezvoltarea turismului în zona montană. De asemenea, Ministrul Turismului a vorbit şi despre necesitatea promovării staţiunilor .
Elena Udrea a rămas impresionată de proiectele prezentate în cadrul seminarului, însă crede că ne lipseşte promovarea corespunzătoare la târgurile de profil. Aceasta a declarat că va sprijini dezvoltarea turismului, însă a ţinut să sublinieze că ministerul pe care îl conduce are, la rândul său, pretenţii în ceea ce priveşte serviciile prestate de agentii economici din turism.
În pauza seminarului, Elena Udrea a fost prietenoasă cu toţi cei care au abordat-o, iar apoi şi-a făcut timp să viziteze şi expoziţia lui Jan Băcioiu. A privit cu mare atenţie colecţia din domeniile numismaticii, filateliei şi cartofiliei. Exponatele numismatice, unele chiar unicat, dezvăluie istoria şi cultura milenară a poporului român, iar ilustratele de cartofilie înfăţişează “Buşteniul de altădată”. Elena Udrea a rămas impresionată de expoziţie şi l-a felicitat pe cunoscutul colecţionar din Buşteni.
httpv://www.youtube.com/watch?v=yAynRIF0KG4

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co