Emoții la început de an școlar
Prima zi, primele emoții! S-a terminat vacanța de vară iar elevii s-au întors la școală. În instituțiile de învățământ din Ploiești, atât elevii, cât și profesorii, au pășit în noul an școlar cu noi dorințe și speranțe.
Elevii speră ca programa școlară să nu fie la fel de încărcată ca aceea de anul trecut.
Profesorii le doresc elevilor, un an școlar cu rezultate mai bune decât cel pe care l-au lăsat în urmă.
Și în mediul rural emoțiile începerii noului an școlar i-au cuprins pe părinți și copii. Cu flori în mână pentru doamnele învățătoare sau profesoare, elevii au așteptat liniștiți cuvântul de deschidere și primul clopoțel.
O problemă cu care se confruntă unitățile de învățământ din mediul rural este transferul elevilor la școlile din oraș. Astăzi, în comuna Bănești, s-a vorbit despre acest lucru, însă situația este similară în majoritatea satelor și comunelor.
Anul școlar 2017-2018 are 36 de săptămâni. Primul semestru se va încheia pe data de 2 februarie 2018.