
Autorităţile locale din comuna prahoveană Filipeşti de Pădure vor să dezvolte localitatea pe bani europeni aşa că au demarat proiectul “Îmbunătăţirea procesului de luare a deciziei prin planificare şi management strategic”. Scopul...

Autoritatile judetene si ministrul secretar de stat in ministerul dezvoltarii si locuintei, Razvan Murgeanu, precum si reprezentantii Agentiei pentru dezvoltare regionala sud muntenia au semnat astazi contractul de finantare pe fonduri europene...

Cercetaşii din Buşteni au participat la concursul naţional Cupa Izvoarelor. Competiţia s-a desfăşurat pe parcursul a patru zile în judeţul Vâlcea şi a reunit echipe din toate colţurile ţării. Cea de la...

Spitalul de Psihiatrie Voila este unul dintre cele mai importante în domeniul afecţiunilor care sunt tratate aici atât în judeţ, cât şi pentru întreaga ţară. Cu toate acestea, de ceva vreme umblă...

Problema troleibuzelor care au ars in Elvetia si care au ajuns la Ploiesti cu referinte bune a ajuns ieri si in consiliu local. In cadrul sedintei ordinare, consilierul PSD Gabriel Ionescu a...

Alesii judeteni au aprobat ieri in cadrul unei sedinte extraordinare planul integrat de dezvoltare al polului de crestere Ploiesti-Prahova în perioada 2010-2013. Finanţarea acestui plan se va realiza prin toate Programele Operaţionale...

Reprezentantii Oficiului teritorial pentru Intreprinderi mici si mijlocii si cooperatie ploiesti si cei ai prefecturii Prahova s-au intalnit in sala de conferinte a directiei de Finante Prahova pentru a explica mai multor...

Era una dintre tinerele sperante ale PSD-ului dupa ce s-a implicat permanent in activitatea acestui partid timp de 13 ani. Noua conducerea a formatiunii l-a facut insa sa plece in tabara adversa....

Oficiul Teritorial pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie Ploiesti a prezentat astazi programele finantate din fonduri guvernamentale nerambursabile in anul 2010. Evenimentul care s-a desfasurat in sala Muntenia a Camerei de...

Hărţi realizate pe înţelesul tuturor, amplasate în foaierul Casei Tineretului. Hărţi realizate în ideea reactualizarea Planului Urbanistic General al municipiului Câmpina, plan de pe care se lucrează din decembrie 1999. Aşa angajaţii...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co