Din rutina zilnică a femeilor nu lipsește timpul alocat înfrumusețării. Unele doamne și domnișoare dau mai multă atenție tenului, altele părului sau unghiilor, însă toate femeile vor să arate bine atunci când...
Femeile liberale au fost sărbătorite aseară în staţiunea Sinaia. Petrecerea a fost organizată de către conducerea organizaţiei locale a Partidului Naţional Liberal, iar la ea au participat peste 450 de doamne şi...
Programul Național de Depistare Precoce a Cancerului de Col Uterin, care se adresează femeilor cu vârste cuprinse între 25 și 64, nu a făcut furori în rândul româncelor. Deși țara noastră se...
La Casa Tineretului din Câmpina a avut loc, astazi, lansarea proiectului „Egalitate de șanse și gen prin antreprenoriat și calificare”, finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane...
Teatrul „Toma Caragiu„ din Ploiești le pregătește o surpriză femeilor, de ziua lor. Un concert extraordinar, susținut de artist consacrat. Concertul va începe de la ora 18.30, ora la care de regulă...
Pentru că venirea sărbătorilor de iarnă este un bun prilej pentru infractorii să facă bani necinstiţi inventând fel de fel de metode pentru a păcălii oamenii, poliţiştii prahoveni au demarat o campanie...
O tânără din satul prahovean Berceni schimbă destinele a zeci de femei din comunitatea sa, oferindu-le şansa de a se reintegra pe piaţa muncii. Totul a pornit în urma cu şapte ani,...
Potrivit tradiţiei, până pe 8 martie puteţi dărui mărţişoare femeilor din viaţa dumneavoastră. Iar dacă admiraţia pentru acestea se ridică la mai mult decât valoarea unui mărţişor chinezesc mergeţi mai bine la...
Alte două cruci vor apărea pe DN1, principala arteră de circulație din țară socotită drept Drumul Morții. În urma unui accident produs azi-dimineață, în zona localității Pucheni, două femei și-au pierdut viața....
Traficul de persoane ramane in continuare un fenomen ingrijorator cu atat mai mult cu cat daca anul trecut in Prahova s-au inregistrat doar 7 cazuri, in doar doua luni, in 2010, sunt...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co