Centrul Cultural Aurel Stroe şi Primăria Buşteni, împreună cu fundaţia Axis Mundi, organizează în acest week-end, Sărbătoarea Sfinxului. Iubitorii muntelui sunt aşteptaţi sâmbătă, la ora 15.00, pe platoul Bucegi, unde vor avea...
Preafericitul Părinte Daniel însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi a sfinţit paraclisul Mănăstirii Sfânta Treime din Busteni, în prezenta a sute de credincioşi. Mănăstirea „Sf. Treime” a luat fiinţă printr-o...
”Minte sănătoasă în corp sănătos!”. Este principiul de la care a plecat conducerea Protoieriei Ploiești când a propus înființarea unei echipe de fotbal. Opt fețe bisericești și-au exprimat deja intenția de a...
Botezul cailor este o tradiţie veche de peste 100 de ani în mai multe localităţi din România. În Prahova vestite pentru acest obicei sunt satele Pietroşani şi Târgşorul Vechi. În aceasta din...
Muşchetari, prinţi, arabi, preoţi, drăcuşori sau zâne. Toţi şi-au dat întâlnire în Buşteni cu personajele Elena Udrea şi Traian Băseascu. Desigur, vorbim despre un carnaval organizat de cabanierii de pe Valea Prahovei,...
Sute de credincioşi au participat aseară în Sinaia la procesiunea cu icoana Sfântului Prooroc Ilie şi a Sfintei Ana. Alaiul, condus de un sobor de preoţi şi diaconi, a pornit de la...
Sfantul prooroc ilie a fost sarbatorit astazi si la ploiesti. La biserica ce poarta hramul sfantului care aduce ploaia, zeci de credinciosi au venit cu coliva pentru pomenirea mortilor, dar si pentru...
Zeci de tineri de la şcolile din Sinaia, alături de jandarmii montani şi alte oficialităţi din oraş, au depus coroane de flori la Cimitirul Eroilor de la intrarea în staţiune. Ca în...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co