Decizie a Politiei Locale Ploiesti. Conducerea a decis sa-si retraga agenţii care faceau paza la instituţiile publice din subordinea Consiliului Local. Deja, au fost trimise notificaari prin care se anunta ca de...
Suporterii echipei Petrolul au fost prinși noaptea trecută într-o luptă stradală cu jandarmii, după ce forțele de ordine i-au întors din drumul spre București. În apropierea stadionului Ilie Oană, unde au oprit...
Alexandru Ioan Cuza s-ar răsuci în mormânt dacă ar vedea ce stradă din Ploiești a ajuns să îi poarte numele. Aceasta este de râsul-plânsul, fiind plină de cratere în care șoferii își...
După zeci de ani, strada Walter Mărăcineanu din Sinaia a devenit în sfârşit o stradă modernă, pe care se poate circula civilizat, spre bucuria locuitorilor din zonă. Lucrările de modernizare şi reabilitare...
După ce ieri angajaţii spitalului din Bălţeşti şi localnicii au ieşit în stradă nemulţumiţi că unitatea se va transforma în cămin de bătrâni, astăzi a venit rândul celor de la Urlaţi să...
Gerul din ultimele două săptămâni a transformat trotuarele şi o mare parte din carosabilul din Ploieşti în patinoar natural. Culmea, autorităţile susţin că la ultima ninsoare au fost date aproximativ 500 de...
Ploieştenii care nu au plecat la munte sau în altă parte de Revelion au dat năvală la spectacolul organizat de către Primaria Ploieşti. Sute de oameni tineri sau vârstnici au ocupat zona...
Ne-am obişnuit cu temperaturi ridicate, însă 1 decembrie este aproape aşa că vremea ne ia prin surprindere de la o oră la alta. În câteva momente, cerul de deasupra Câmpinei s-a întunecat...
Într-o hotărâre a Consiliului Local din Câmpina se stipulează faptul că toţi caii găsiţi pe domeniul public vor fi duşi la adăpostul de pe strada Petrolistului și agenţii comunitari fac acest lucru,...
Consultanţă în stradă! Acesta a fost sloganul celor de la Camera de muncă, din Câmpina, care deşi au ieşit din birouri, nu au refuzat să le dea oamenilor sfaturi în ceea ce...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co