Actualitate

Festivalul de Ateliere Teatrale “Ion Manolescu”.

În oraşul Breaza, 9, 10 și 11 iunie au fost zile dedicate teatrului. Mai exact, a avut loc cea de-a V-a ediţie a Festivalului de Ateliere Teatrale “Ion Manolescu”. Evenimentul s-a desfăşurat la Centrul Cultural din localitate şi a cuprins o serie de manifestări. Ateliere, spectacole, studii de mişcare scenică, de dicţie sau de rostire, repetiţii demonstrative şi altele. La acţiunile desfăşurate au participat peste 30 de elevi ai claselor de actorie ale Şcolii de Arte din Ploieşti. De asemeni, evenimentul s-a bucurat şi de participarea a câte cinci tineri cu talent în artă teatrală ce provin din instituţii de învăţământ din Câmpina, Breaza, Sinaia, Buşteni, Comarnic şi Azuga. Aceştia au fost impresionaţi de jocurile actoriceşti şi au avut parte de o experienţă de neuitat.

Evenimentul este organizat de către Teatrul Equinox, la iniţiativa directorului onorific, regizorul şi profesorul Mihai Vasile în parteneriat cu Centrul Culgtural din Breaza. Conducerea instituţiei culturale speră ca pe viitor să mărească volumul activităţilor de acest gen. Acest eveniment este un omagiu adus marelui actor de teatru şi film, Ion Manolescu, născut la 17 februarie 1881, în localitatea Breaza.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co