Actualitate

Gazele au mirosit… penal

Contoare de gaze, sigilii contrafăcute, componente ale sistemelor de măsurare a consumului de gaze și unelte care ar fi fost utilizate la comiterea infracțiunilor. Asta au descoperit polițiștii în cadrul perchezițiilor de ieri. Descinderile au avut loc la persoanele bănuite că ar fi intervenit asupra contoarelor de gaze de la mai multi consumatori din Băicoi, Ploiești, Breaza, Bărcănești și Bușteni și, la solicitarea acestora, ar fi modificat indexul de consum pentru a se sustrage de la plata consumului real. Pentru a nu da naștere la suspiciuni, aplicau un sigiliu contrafăcut.

Una dintre persoanele bănuite a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. În privința altor 3 persoane, procurorul de caz a dispus prezentarea acestora în cursul acestei zile cu propunerea de control judiciar. Prejudiciul cauzat este estimat la 80.000 de lei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, furt calificat și deteriorarea, modificarea sau blocarea fără drept a echipamentului de măsurare a consumului de gaze naturale.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co