Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Incep executarile silite

A trecut 30 septembrie, ultima zi de plată a taxelor şi impozitelor aferente anului 2009. A trecut şi ziua de 15 octombrie, ziua în care a trecut perioada de „graţie” privind achitarea datoriilor către stat. Aşa c directorul Direcţiei Economice a pus totul pe hârtie şi a tras linie. Rezultatul? Surprinzător, de la agenţii economici, gradul de colectarea a fost de 81,93%, cu mult peste aşteptările celor care gestionează banul public. În ceea ce priveşte populaţia, lucrurile stau mai rău decât în alţi ani, gradul de colectare fiind 76,28%. Cauza? Gheorghe Ecaterinescu pune aceste cifre pe seama crizei financiare, care a lovit destul de puternic. Personalul de la ghişee a aşteptat contribuabilii până pe 15 octombrie. De aici încolo se va trece la înştiinţări şi la executări silite.
Un alt aspect la care trebuie să se gândească cei care nu şi-au plătit dările către bugetul local este acela că, începând cu 31 septembrie, se percep penalizări de 0,5% pe zi.
Ca şi în alţi ani, atunci când a venit vorba despre înştiinţări şi despre executări silite, populaţia şi agenţii economici s-au dus degrabă la ghişee pentru a-şi plăti datoriile. Conform celor declarate de Gheorghe Ecaterinescu, până la sfârşitul anului se prevede un grad de colectare de 90% de la populaţie şi de 92% de la agenţii economici.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co