Incompetenţă pe banii ploieştenilor

După ce a pierdut unica oportunitate de a dezvolta două investiții majore de infrastructură cu ajutorul Uniunii Europene, primarul Andrei Volosevici a convocat ieri, o şedinţă extraordinară unde aleșii au fost reuniţi să voteze proiecte care prevăd sume mult mai mari de bani pentru a fi realizate, însă de data aceasta cu bani proveniţi din taxele și impozitele ploieștenilor. Proiectele preved „Asigurarea mobilității traficului prin prelungirea legăturii rutiere și de transport public între Gara de Sud și Gara de Vest (strada Libertății), inclusiv lucrări de reabilitare a domeniului public al piețelor gărilor”, respectiv ”Regenerare urbană în zona marginalizată a municipiului Ploiești, cartier Pictor Rosenthal”. Acestea au primit finanțare de la Uniunea Europeană, însă nu au fost implementate la termen de actuala administrație Volosevici. Primul proiect avea pe 1 iunie 2021, o valoare totală de aproape 43 de milioane de lei, din care 37,2 milioane de lei fonduri nerambursabile. Termenul de finalizare a lucrărilor era de 24 de luni de la semnarea contractului de finanțare, care a fost semnat pe 10 iunie 2020. În cadrul şedinţei de ieri, primarul Andrei Volosevici a semnat un referat depus la proiectul de hotărâre de consiliu local, în care apar sume mai mari de bani care vor fi suportate de la bugetul local.
Proiectul care prevedea un drum nou, care să lege Gara de Sud de Gara de Vest, precum şi reconfigurarea celor două zone, stații noi de autobuze, crearea unei linii noi de troleibuz, piste de biciclete, modernizare drumuri și trotuare, ș.a., dar şi cel care prevede modernizarea cartierului Pictor Rosenthal, au eşuat nefiind implementate în termen, fapt pentru care, din bugetul Ploieștiului se va cheltui o sumă de 10 ori mai mare pentru implementarea acestora.