Liber la vacanţa de toamnă

Pensionarii care nu au reuşit să meargă, în această vară într-una dintre staţiunile balneoclimaterice, prin Casa de Pensii Prahova, pot solicita în continuare bilete. Pentru începutul de toamnă, Prahovei i-au fost repartizate aproximativ 600 de bilete. Pensionarii, însă, sunt nemulţumiţi şi asta pentru că deşi biletele nu se mai dau după sistemul “primul venit, primul servit”, obţin foarte greu un sejur la staţiunile de tratament în perioada dorită de ei. Plus că pentru bilet trebuie sa facă mai multe drumuri pe la birourile Casei de Pensii. Până în prezent, la nivelul Casei Judeţene de Pensii Prahova s-au înregistrat aproape 10.000 de cereri de acordare a biletelor de tratament, mulţi dintre pensionari depunând două sau chiar trei cereri. În primele şapte luni ale anului au fost eliberate 5.475 de bilete de tratament.