Actualitate

“Luna nababului”

Seria de evenimente organizate la Castelul Cantacuzino, din stațiunea Bușteni, cu ocazia împlinirii a 182 de ani de la nașterea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a debutat cu vernisajul unei interesante expoziții de fotografie. Cu această ocazie au mai fost expuse și două caiete de lucru ale Prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino, din perioada studiilor sale de la Paris, dar și portretul acestuia, realizat de pictorul Costin Petrescu, o pictură în ulei care se întoarce la Castel după mai bine de 71 de ani. Expozițiile au fost realizate cu sprijinul lui Ion Mihai Cantacuzino, stră-strănepot al Prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino, dar și cu sprijinul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova. În prezența unui număr mare de invitați și vizitatori, organizatorii au evocat personalitatea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino.

Prin această prima ediție a evenimentului „Luna Nababului”, Castelul Cantacuzino își deschide porțile după mai bine de 70 de ani către cultura și istorie. În acest sens partenerii culturali, dar și viitorii parteneri au fost invitați la Bușteni pentru a fundamenta colaborările existente, dar și pentru a dezvolta altele noi. Castelul Cantacuzino a reintrat în circuitul turistic în anul 2010, iar actualii proprietari au ținut să păstreze pe cât posibil din arhitectura sau ornamentele originale.

Evenimentul “Luna Nababului” este și un prilej pentru promovarea Castelului Cantacuzino, o bijuterie arhitectonică mai puțin cunoscută publicului larg.

Construit în stil neoromânesc după planurile arhitectului Grigore Cerchez, Castelul Cantacuzino adăpostește în “Sala de primire” o colecție de heraldica unica în România, care reprezintă blazoanele familiilor de boieri încuscriți cu cantacuzinii, dar și o serie de picturi votive cu iluștrii membri ai familiei Cantacuzino din ramura munteană. Aceasta, dar și expoziţia temporară de fotografie sunt deschise publicului vizitator zilnic între orele 10.00 – 19.00.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co