Managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești vrea să amenajeze o nouă sală de așteptare pentru Unitatea de Primiri Urgențe. Locația ar fi nouă, astfel că sala de așteptare ar trebui construită de la zero, într-una din curțile interioare ale cladirii de pe strada Găgeni. În plus, cei care asteapta ar avea posibilitatea sa-și cumpere din sală un ceai sau alta bautara fara alcool. Managerul își imaginează o sală modernă, cu muzică ambientală în surdină și televizoare, astfel încât oamenii veniți la consultație să aștepte cât mai relaxați să le vină rândul. Dar, anul acesta premizele unei astfel de investiții din punct de vedere financiar nu sunt tocmai favorabile. Cel mai probabil, dr. Alexandru Băloi își va vedea visul împlinit de abia anul viitor.
Modernizări la UPU
By
Posted on
| 426 afisari