Noile paşapoarte

Începând cu data de 4 noiembrie 2009, Serviciul Public Comunitar de Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple Prahova, va elibera numai paşapoarte electonice şi temporare. Astfel, în urma acestei decizii, Primăria din Sinaia anunţă că nu mai primeşte cereri pentru eliberarea paşapoartelor simple. Pasapoartele biometrice vor fi mai scumpe decât cele obisnuite. Ele contin un microcip în care sunt stocate imaginea si amprenta posesorului. Datele pot fi citite imediat, fara a mai fi nevoie si de accesarea altor baze de date pentru a confirma identitatea posesorului. Paşapoartele vor fi tipărite în Bucureşti, se vor întoarce în judeţ iar posesorii le vor primi în termen de 20 până la 30 de zile de la depunerea cererii de obţinere.