Actualitate

Nu s-a asigurat temeinic

Ieşirea din Câmpina către Drumul Naţional numărul 1 se dovedeşte a fi în continuare un punct generator de accidente. Aşa s-a întâmplat şi în dimineaţa zilei de 3 februarie, atunci când un autoturism Dacia Nova a fost grav avariat după ce a intrat în spatele unui autocamion. Ce s-a întâmplat exact? Variantele celor doi şoferi diferă. Marius Goran, cel aflat la volanul autocamionului cu numărul de înmatriculare PH-06-SPU era de părere că s-a asigurat temeinic şi că nu are nici un fel de vină.
În schimb şoferul Daciei Nova, Vasile Bedău, recunoscând că rula cu aproximativ 100 km/h, le-a declarat poliţiştilor că nu a vut cum să evite autocamionul care i-a apărut busc în faţă.
Deşi autoturismul s-a „înfipt” cu putere în camionul care abia se pusese în mişcare, cele patru persoane din maşină au scăpat aproape nevătămate.

Cel care a făcut lumină în acest caz a fost agentul de circulaţie de la DN1, care a stabilir că vina îi aparţine şoferului din autocamion, care nu s-a asigurat temeinic înainte de a trece de pe banda 1 pe banda 2.
Cât timp poliţiştii au efectuat cercetări circulaţia pe Drumul Naţional nr. 1, pe sensul către Ploieşti, s-a desfăşurat pe un singur sens.
httpv://www.youtube.com/watch?v=mIFGBRuiFwE

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co