Actualitate

O nouă campanie de promovare

Castelul Peleş şi Pelişorul vor fi promovate de Ministerul Turismului, alături de alte obiective turistice din România, pe Facebook, cu scopul de a creşte numărul vizitatorilor. Deja, mai mulţi utilizatori ai reţelei de socializare, prezintă destinaţiile turistice din ţara noastră, printre care şi staţiunile de pe Valea Prahovei, dar reprezentanţii ministerului ne asigură că pagina oficială a ţării noastre nu se va realiza la întâmplare, ci după o strategie bine elaborată. Turiştii români şi străini care au vizitat obiectivele din Sinaia consideră că promovarea pe internet  şi mai ales pe o reţea de socializare, este bine venită pentru turismul din România. Din păcate, ultimele campanii „The Land of Choice” şi „Explore the Charpathian Gardens”, au costat milioane de euro şi nici nu au atras foarte mulţi străini în ţară. „Eu sunt din Belgia şi îmi place mult în România. Am vizitat Braşovul, Constanţa şi acum, Sinaia. Nu ar strica pentru promovare un cont pe facebook. Când voi ajunge acasă le voi spune prietenilor să intre pe internet pentru a vedea şi ei ce frumuseţi aveţi aici”. Cel mai probabil, pagina României pe Facebook, va cuprinde şi o secţiune de gastronomie. Proprietarii cabanelor de pe Valea Prahovei spun că turiştii care ajung la munte încearcă de fiecare dată preparatele tradiţionale şi rămân impresionaţi de gustul lor. Câteva imagini cu tochitura românească sau cu ciorba de fasole în bol de pâine n-ar strica, spun bucătarii, care au deja şi câteva recomandări pentru noua campanie. România va intra oficial pe Facebook în martie 2011 şi rămâne de văzut care va fi impactul campaniei de promovare. Cert este că deocamdată nu s-a calculat bugetul pe care Ministerul Turismului îl va aloca pentru acest proiect.httpv://www.youtube.com/watch?v=YIm0yQakqY8

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co