Oferte de Valentines Day
Hotelierii de pe Valea Prahovei au pregătit, deja, ofertele pentru Valentines Day. Îndrăgostiţii de toate vârstele sunt aşteptaţi să petreacă un sejur, într-un cadru romantic, la poalele Bucegilor. La Buşteni, într-un hotel de patru stele, sejurul pentru două persoane de Ziua Îndrăgostiţilor pleacă de la 500 de lei, pentru două nopţi de cazare, mic dejun, cină romantică şi acces gratuit la saună, jacuzzi şi SPA. La Sinaia, într-un hotel de patru stele, pentru trei nopţi, pachetul costă 720 lei şi cuprinde mic dejun şi o cină romantică în seara de 13 februarie. Cei care doresc să vină la munte doar pentru o zi, alături de persoana iubită, pot opta pentru ofertele pensiunilor, unde cazarea pentru o noapte pleacă de la 80 lei.