Actualitate

Pregătiri de nuntă

Lucian Bute și viitorul său naș, Emanoil Savin, primarul stațiunii Bușteni, au început pregătirile de nuntă. Deocamdată, pugilistul se află în America, unde a suferit o operație la mâna stângă, astfel că nașul și prietenul său cel mai bun se ocupă până în cel mai mic amănunt de pregătiri. Aceștia păstrează zilnic contactul prin telefon și se pun de acord în ceea ce privește meniul și celelalte detalii legate de marele eveniment. Pe 8 iunie, Lucian Bute și Elena Aprozeanu vor avea cununia civilă, eveniment care se va desfășura chiar în centrul stațiunii Bușteni. Emanoil Savin va avea de îndeplinit mai multe funcții în această zi. Imediat după cununia civilă, va avea loc o petrecere la Castelul Cantacuzino din Bușteni. O săptămână mai târziu, pe 15 iunie, va avea loc și cununia religioasă, la Galați, urmată de o altă super-petrecere dată într-un cort echipat pe măsură și gata să primească aproape 500 de oaspeți. Organizatorii evenimentului vor să închirieze un avion pentru a aduce 50 de invitați din Canada, prieteni și colaboratori ai lui Lucian, pentru a le arăta acestora locurile în care a copilărit pugilistul. De altfel, pentru a face o reclamă cât mai bună comunei Pechea, cea în care s-a născut, Bute vrea să ofere la petrecerea de la Galați circa 500 de litri de vin produs chiar de tatăl său.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co