Proba de matematica și proba de istorie la Bac

Absolvenții de liceu au susținut astăzi, proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat 2024. Cei de la filiera teoretică, profil real, specializările mate-info, științele naturii, filiera vocațională și cea tehnologică au susținut examenul la Matematică, iar cei de la filiera teoretică – profilul umanist și filiera vocațională, profil artistic, sportiv, unele specializări ale profilului pedagogic şi ale profilului teologic, au dat examen la Istorie.
Joi, 4 iulie va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării în funcţie de filieră, profil şi specializare: biologie, chimie, fizică, economie, filosofie, geografie, informatică, logică, argumentare şi comunicare, sociologie şi psihologie.
De asemenea, vineri, 5 iulie este programată proba de limba şi literatura maternă pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale.