Probleme cu sensurile giratorii

Anunțată ca o investiție ce va fi realizată în timp record, reabilitarea și, implicit, modernizarea Centurii de Vest a Ploieștiului a trecut, deja, peste mai multe date limită de finalizare a lucrărilor. Constructorul a solicitat din nou amanarea receptiei, după ce s-a constatat că cele trei sensuri giratorii de pe acest tronson au fost realizate greșit. Mai exact, movilele centrale ale acestor sensuri sunt prea înalte și se impune refacerea lor. Angajații constructorului au trecut, deja, la modificarea sensurilor din intersecțiile de la Bărcănești, Mitica Apostol și Strejnic, care ridicau probleme conducătorilor auto, din cauza lipsei de vizibilitate. Acestea au fost realizate la înălțimea de un metru si 10 centimetri și se impune reducerea lor la jumătate. Costul aproximativ pentru un singur sens este de 500 de milioane de lei vechi, sumă în care intră și branșamentele electrice. În aceste condiții, constructorul a solicitat amânarea termenului de recepție a lucrărilor, pentru luna septembrie. Reabilitarea Centurii de Vest a Ploieștiului a început în urmă cu aproximativ trei ani, costul inițial fiind calculat la 76 de milioane de lei noi. Acum, însă, se vorbește de cel puțin o dublare a sumei.