Actualitate

Reducerea chiriei

FC Petrolul își dorește reducerea chiriei la arena “Ilie Oana”. În această săptămână oficialii clubului au mers la sediul Primăriei unde au discutat despre această problemă cu viceprimarul orașului, Raul Petrescu. Ei i-au explicat viceprimarului că plata chiriei la stadion este foarte mare și solicită o diminuare a sumei. Petroliștii au dat ca exemplu noua arenă a Clujului, cu o capacitate dublă decât “Ilie Oana” și cu o chirie lunară de 7.000 de euro. În schimb, Petrolul plătește 13.500 de euro și vrea ca noul preț să fie cel mult la jumătatea sumei actuale. Conducătorii clubului au mai spus că mai pot plăti actualul preț doar pe următoarele 6 luni după care există pericolul ca echipa să joace în alt oraș. Viceprimarul Ploieștiului a spus că solicitarea clubului Petrolul va fi analizată în cadrul Consiliului Local pentru găsirea unei soluții astfel încât Petrolul să nu părăsească Ploieștiul. Clubul petrolist a avut în aceste zile o solicitare și către suporterii echipei. Aceștia sunt rugați să se comporte fair-play la meciurile favoriților după evenimentele din etapa trecută. Petrolul a primit avertisment de la Comisia de Disciplină FRF din cauza unei petarde aruncate pe teren, la partida de pe Arena Naționala, dinspre grupul suporterilor ploieșteni. La următoarea abatere, clubul va fi sancționat financiar, iar această situație ar putea pune în pericol planul ieșirii din insolvență.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co