Actualitate

Reorganizare manageriala

Primarul Ploiestiului, Andrei Volosevici a reorganizat managerial institutiile subordonate consiliului local. De astazi, pentru o perioada de sase luni mai multi directori au fost detasati la conducerea altor institutii. Astfel, directorul Direcţiei Administraţie Publică, Juridic, Contencios, Luminita Gaborfi va ocupa funcţia de director al Direcţiei Evidenţă şi Valorificare Patrimoniu, iar Simona Dolniceanu, fostul director va ocupa funcţia de director general al Serviciului Public Finanţe Locale Ploieşti. Gabriel Hodorog, pana acum sef la finante locale  va fi şeful Serviciului Asistenţă Contribuabili, Relaţia cu Mass-Media, fiind numit temporar în funcţie publică de conducere. In plus, din 25 iunie şeful Serviciului Juridic, Contencios, Simona Albu, va prelua funcţia de director al Direcţiei Administraţie Publică, Juridic, Contencios, iar şef al acestui serviciu va fi Cătălin Dobrescu. Brandusa Constantin Pietraru va fi şeful Serviciului Relaţia cu Asociaţiile de Proprietari, iar d-na Chiva Daniela, în prezent şef al acestui serviciu,  va ocupa funcţia de şef al Serviciului Juridic, Resurse Umane, Autoritate Tutelară din cadrul Administraţiei Serviciilor, Sociale, Comunitare Ploieşti.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co