Se caută soluţii pentru câini
În această săptămână, executivul a adoptat legea care perminte eutanasierea câinilor fără stăpân, oferind, totodată, posibilitatea administraţiilor locale de a lua o decizie în privinţa soartei patrupedelor. Aşa se face că, administraţia ploieşteană a decis organizarea mai multor dezbateri publice, pentru a se stabili dacă vor fi eutanasiaţi sau sterilizaţi şi duşi în adăpostul de la Bucov. Dacă ar fi să ne luăm după costuri, varianta eutanasierii este cea mai ieftină. Deşi a trecut aproape o săptămână de când legea a fost adoptată, ploieştenii nu se arată prea interesaţi de soarta patrupedelor. Dovada o constituie numărul extrem de mic al celor care adoptă un căţel. La adăpostul de câini de la Bucov sunt, în prezent, 500 de maidanezi, din capacitatea totală de 900 de animale care pot fi cazate aici.