Senzaţii tari pentru turişti

Turiştii care au venit la munte în acest weekend s-au trezit că nu au parte de zăpadă. Mulţi dintre ei au vrut să „guste” puţină adrenalină şi s-au orientat către alte activităţi. Au ales aventura şi distracţia, pe stâncile munţilor. În Valea Ialomiţei a fost nebunie. Un grup de alpinişti au avut grijă ca turiştii să aibă o alternativă la sporturile de iarnă şi le-au pregătit o tiroliană lungă de 100 de metri de-asupra unei văi. Alţii, au încercat coborârea în rapel, totul desfăşurându-se sub atenta supraveghere a specialiştilor. Senzaţiile au fost de neuitat pentru turişti. Cei care se ocupă de aceste sporturi spun că turiştii nu trebuie să aibă prea multă experienţă. Este de ajuns să fie curajoşi sau să-şi dorească să învingă temerile. Mulţi, cu frică de înălţime, au experimentat aceste senzaţii şi au căpătat încredere în sine. Pentru o sumă cuprinsă între 20 şi 150 de lei, turiştii pot alege o serie de activităţi, precum escalada, tiroliana, coborârea în rapel, plimbări cu ATV-urile sau echitaţie. Firmele de profil spun că din ce în ce mai multe persoane sunt atrase de aceste sporturi. Mulţi vin din curiozitate şi ajung să fie pasionaţi de aceste aventuri. Alţii, le văd ca o alternativă la sporturile albe.