Șerpii au ieșit în oraș
În ultima perioadă mai mulți șerpi au putut fi văzuți în diferite zone ale Ploieștiului. Părinţii care vin cu copiii la joacă în parcul din nordul orașului au semnalat prezența reptilelor în spațiile special destinate copiilor. Autoritatile, însă, sunt de părere că nu sunt motive de ingrijorare. Pentru a evita crearea unui mediu propice înmulţirii şi creşterii reptilelor SGU a luat măsuri de curăţenie sporită pe spaţiilor verzi în care acestea s-ar putea adăposti. Chiar dacă şerpii sunt inofensivi, aceştia creează panică între localnici, care afirmă că nu au mai întalnit aşa ceva. Dacă sesizaţi prezenţa unei astfel de reptile, în ciuda faptului că este inofensivă, nu vă apropiaţi de ea, ci anunţaţi autorităţile!