Actualitate

Ultimul meci, cu ultima clasată

CSU Ploiești dispută ultimul meci din sezonul regulat cu ultima clasată din România, U Cluj-Napoca, singura echipă fără victorie în acest sezon al Ligii Naționale și virtual retrogradată. Partida de mâine după-amiază are miza doar pentru campioana României. Victoria asigură primul loc pentru echipa ploieșteană înaintea confruntărilor din play-off. Interimarul Ocokolijc va folosi cea mai bună echipă pentru a evita o rușine, fiind avertizat și de eliminarea din Cupa României. Play-off-ul din acest an va fi marcat de baschetbaliștii Ploieștiului printr-un eveniment caritabil denumit “Basketball Charity Event”. Acesta va avea loc pe 10 și 11 aprilie, cu puțin timp înaintea sărbătorii Paștelui. Activităţile din cadrul acestui eveniment vor consta în meciuri demonstrative și antrenamente alături de Burlacu și ceilalți componenți ai formației campioane. Prețul unui bilet de intrare va fi de 10 lei, banii urmând să fie direcționați către susținerea unor cauze umanitare. După finalul acțiunii, baschetbaliștii de la CSU Ploiești vor începe play-off-ul, iar spectatorii sunt invitați să rămână pentru a susține favoriții la primele două partide din drumul spre un nou titlu național.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co