Un TIR a fos cuprins de flăcări în zona Parcului Industrial
Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești au fost nevoiţi să intervină în această dimineaţă, pentru lichidarea unui incendiu care a cuprins un tir, în zona Parcului Industrial, comuna Ariceștii Rahtivani. Pentru gestionarea cu operativitate a evenimentului, la fața locului au fost mobilizați pompierii cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul cabinei autocamionului (încărcat cu pet-uri cu apă minerală), pompierii reușind să evite propagarea flăcărilor la restul ansamblului. Evenimentul nu a fost soldat cu victime.
La finalul intrevenției, pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit electric la nivelul instalației de încălzire.