14 persoane reţinute în urma conflictului sângeros din Urziceni

14 persoane suspectate de implicare în confruntarea violentă care a avut loc, sâmbătă seara, pe o stradă din Urziceni, au fost reţinute luni seara, în urma unei operațiuni desfășurate la nivel national, de Poliţia Română. Nouă dintre acestea au fost ridicate dintr-un apartament închiriat din Brașov și din trafic, iar alte cinci au fost capturate în județele Buzău și Prahova.
Anchetatorii desfășoară în prezent percheziții asupra autoturismelor persoanelor reținute în Brașov, suspectate de implicare în conflictul violent din Urziceni. Cei nouă suspecți au fost duși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov pentru formalitățile necesare, urmând să fie transferați la București pentru audieri.
Totodată, autoritățile au efectuat 15 percheziții domiciliare în județele Ilfov, Prahova, Buzău și Argeș, în cadrul aceleiași anchete. Aceste acțiuni vizează identificarea și ridicarea probelor relevante pentru caz, precum și depistarea altor persoane implicate în incident.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe arme albe și de foc.
Conform informațiilor disponibile, conflictul a izbucnit între două familii, una din Urziceni, judeţul Ialomiţa și alta din Puchenii Mari, judeţul Prahova, iar motivul disputei a fost legat de o căsătorie aranjată care nu a mai avut loc, familia fetei răzgândindu-se în privința acesteia.
În timpul altercației, au fost folosite bâte, răngi și chiar o armă de vânătoare. În urma incidentului, doi frați au fost împușcați mortal, iar cel puțin trei persoane au fost rănite.