Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

200.000 de lei pentru achiziția de echipamente de protecție la două spitale din Ploiești

Adrian Dobre, primarul Municipiului Ploiești, a anunțat pe pagina sa de Facebook că se vor aloca 200.000 de lei pentru achiziția de echipamente de protecție pentru 2 spitale din Ploiești.
Mai exact, pentru Spitalul Municipal Schuller și pentru Spitalul de Pediatrie.
Edilul a mai spus că a solicitat conducerii Spitalului Municipal suplimentarea măsurilor prin care se asigură triajul epidemiologic la intrare. Acesta a subliniat că la nivelul spitalului existau deja 3 zone special amenajate, dar se pierdea mult timp la completarea declarațiilor de către pacienți, care de acum încolo vor fi ajutați în acest sens.
Adrian Dobre a dat asigurări că până acum personalul medical din cele două spitale a dispus de echipamentele de protecție necesare.
Până în acest moment, s-a dispus, totodată, achiziția unui aparat Real Time-PCR pentru Spitalul de Pediatrie, pentru care procedura este în derulare, precum și două sisteme profesionale de nebulizare necesare pentru dezinfecția ambulanțelor după transportarea pacienților suspecți sau confirmați cu COVID-19, care au fost deja predate Serviciului de Ambulanță Județean Prahova.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co